DESPRE GASTE

Deşi gâştele nu sunt “răspunsul” la problema foametei mondiale, ele ocupă o nişă importantă în schema producţiei de mâncare, fiind singurele păsări care pasc şi pot utiliza astfel mari cantităţi dintr-un furaj care altfel ar fi ignorat. Sunt capabile să utilizeze iarba din locuri unde ierbivorele nu ajung: marginea drumului, şanţuri, zone mlăştinoase.

Capitolul 1. De ce gâştele?

Gâştele înseamna:
a) carne hrănitoare;
b) ouă mari;
c) grăsime pentru copt;
d) puf pentru pilotă şi haine de iarnă;
e) alarmă pentru vizitatori şi predatori.

Acolo unde iarba este disponibilă în cea mai mare parte a anului, gâştele pot fi crescute cu mai puţine furaje concentrate decât orice alt animal domestic, excepţie poate bibilicile. Au nevoie de adăposturi simple în cele mai multe dintre climate, iar dacă sunt protejate împotriva predatorilor şi li se acordă o îngrijire corespunzătoare, au o rată a mortalităţii extrem de mică.

Gâştele şi raţele par a fi păsările de curte cele mai rezistente la îmbolnăviri, paraziţi, vreme rea. Gâştele se simt bine şi în climat cald, cu condiţia să existe apă şi umbră. Cresc foarte repede. Bobocii ajung la 5-6 kg în 8-10 săptămâni de la eclozare.

În afara unor prejudecăţi culturale, nu există probleme legate de ouăle de gâscă. Pot fi consumate fără precauţii speciale.

Gâştele sunt mai longevive ca majoritatea păsărilor: 15-20 de ani.

Capitolul 2. Câteva lucruri de luat în considerare

Gâştele sunt păsări mari şi puternice. Un mascul înfuriat loveşte cu ciocul şi cu aripile. Gâştele care clocesc sau au grijă de boboci pot fi şi ele agresive. Copiii mici n-ar trebui să se apropie de ele.

Unele rase pot fi considerabil de zgomotoase, în vreme ce altele sunt aproape mute.

Prezenţa gâştelor în grădină nu este de dorit.

Modul în care sunt crescute păsările şi rasa lor influenţează calitatea cărnii. Păsările crescute în spaţiu mic tind să fie mai grase decât cele care au acces la păşune.

Capitolul 3. Caracteristici exterioare

Gâştele au o glandă cu a cărei secreţie ung penele pentru a le face impenetrabile la apă.

Gâştele au nevoie de adăposturi care să le protejeze în special împotriva vântului, şi încep să devină sensibile dacă temperatura coboară sub - 14 grade Celsius mai multe zile la rând.

Au vederea excepţional de bună.

Unele rase prezintă o proeminenţă deasupra ciocului (gâştele chinezeşti şi africane), altele un smoc sub guşă (gâsca de Toulouse). În ambele cazuri aceste trăsături sunt mai proeminente la masculi şi se aceentuează odată cu înaintarea în vârstă.

Spre deosebire de găini, gâştele se contenţionează de gât şi trunchi, nu de picioare.

Capitolul 4. Comportament

Cele mai inteligente dintre păsările domestice. Au memorie bună şi nu uită oamenii, animalele şi situaţiile care le-au înspăimântat.

Cârdurile de gâşte sunt organizate ierarhic.

Nu se sacrifică gâşte în faţa cârdului, pentru că percep şi înţeleg moartea.

Sunt mai curate cu apă, dar pot fi crescute şi fără. Merg surprinzător de rapid şi pot acoperi distanţe mari. Şi-au conservat abilitatea de a zbura, multe varietăţi devenind destul de uşor zburătoare.

Legătura dintre mascul şi femelă este foarte puternică. Uneori, moartea sau înstrăinarea unuia dintre cei doi îl face pe celălalt să refuze un alt partener sau chiar să moară. Unele rase sunt monogame, în timp ce altele acceptă poligamia.

Gâştele cuibăresc la sol, adesea lângă un gard sau copac, 5-15 ouă. Masculii participă şi ei la creşterea bobocilor. Atunci când au boboci, gâştele pot fi agresive inclusiv faţă de stăpân.

În mod normal gâştele nu se bat şi trăiesc în armonie cu alte animale. Suprapopularea unor spaţii şi introducerea unor noi gâşte în grupuri gata formate duc automat la violenţe.

Capitolul 5. Alegerea rasei

Atunci când se doreşte identificarea trăsăturilor dorite la cârdul de gâşte, trebuie răspuns la următoarele întrebări:
a) Care este scopul principal în creşterea gâştelor? (ouă, carne, puf, combaterea buruienilor, controlul plantelor acvatice, pază, estetică sau diverse combinaţii);
b) Unde sunteţi localizaţi? (unele rase sunt mai zgomotoase decât altele, şi pot deranja vecinii; alte rase nu sunt adaptate frigului sau căldurii extreme);
c) Câtă experienţa aveţi în creşterea păsărilor de apă? (unele rase cer cunoştinţe mai serioase);
d) Ce culoare a penelor este mai adaptată situaţiei voastre ?
e) Ce rase sunt disponibile local sau la comandă?

Spre deosebire de alte păsări, la formarea gâştei domestice au contribuit două specii diferite: gâsca asiatică şi gâsca europeană. Pe lângă acestea, mai există două versiuni exotice, provenind din specii nedomesticite: gâsca egipteană şi gâsca canadiană.

Rasele grele sunt:
a) Africana;
b) Embden;
c) Toulouse.

Rase medii:
a) American Buff;
b) Pilgrim;
c) Pomeranian;
d) Sebastopol.

Rase uşoare:
a) Chineză;
b) Roman Tufted.

Capitolul 6. Cum să-ţi faci cârdul de gâştele

Cel mai ieftin este să porneşti din ou, dar şi cel mai riscant. Ouăle se pot deteriora şi nu se ştie câte din ele sunt fertile.

Metoda cea mai comună sunt bobocii de o zi. În mod normal, dacă se cumpără nesexaţi masculii şi femelele sunt la paritate.

Capitolul 7. Incubaţia

Primele 8-10 ouă făcute de o gâscă nu trebuie puse la incubat, rareori dau rezultate. Adesea, ouăle făcute în a doua parte a sezonului dau rezultate mai bune la incubaţie.

Durata de incubaţie este 29-31 zile. Variaţiile merg de la 28 la 33 zile.

Fertilitatea este de 75-95% la rasele medii. Fertilitatea este cea mai bună în sistemul gospodăresc, unde gâştele sunt crescute în număr redus. Prezenţa apei ameliorează de asemenea fertilitatea. Incubaţia artificială scade eclozabilitatea spre 50%.

Raţele, găinile şi curcile pot cloci ouă de gâscă, însă un număr foarte redus. Multe găini nu pot întoarce ouăle de gâscă, de aceea este o idee bună să le întoarcem noi de două ori pe zi.

Capitolul 8. Creşterea bobocilor

Cresc foarte rapid, sunt duioşi şi dacă sunt trataţi cu afecţiune devin foarte apropiaţi de oameni. Alături de bobocii de raţă, sunt considerate păsările cele mai uşor de crescut din ou la maturitate.

Trebuie ţinuţi la căldură şi uscaţi. Dacă se udă şi e frig, răcesc şi mor imediat. Până când nu le cresc penele (5-8 săptămâni) trebuie ţinuţi la adăpost de ploaie.

Mâncarea trebuie să fie proaspătă, să conţină masă verde tocată, dar şi proteină. Mâncarea mucegăită cauzează îmbolnăviri.

Apa trebuie să fie proaspătă şi la discreţie.

Spaţiul trebuie să fie adevat. Supraaglomerarea duce la îmbolnăviri şi canibalism.

Bobocii trebuie să fie feriţi de predatori.

Capitolul 9. Îngrijirea gâştelor adulte

Dacă sunt ţinute în cârduri mici şi lăsate să umble în jurul gospodăriei, au nevoie de mai puţină atenţie decât orice pasăre domestică, cu excepţia bibilicii.

Dacă vremea rea şi bolile nu prea le răpun, sunt expuse vulpilor, câinilor vagabonzi şi păsărilor de pradă. Dieta trebuie să fie echilibrată. Multe medicamente folosite în hrana găinilor şi a curcilor reduc fertilitatea gâştelor.

Nu e nevoie de apă pentru îmbăiere, dar cu certitudine este nevoie de apă proaspătă de băut, în care gâştele să-şi poată băga capul. Contenţionarea de picioare poate duce la ruperea acestora.

În multe situaţii, o livadă este un loc excelent pentru păscutul gâştelor. Mai pot fi folosite şi pentru întreţinerea peluzei.

Gânsacii par să fie cei mai fertili în anii 2 şi 3, cu o scădere de 20% în anul 4.

Capitolul 10. Dimorfismul sexual

Dimorfismul sexual este mai redus la gâşte decât la raţe şi găini. Uneori este dificil de făcut diferenţa dintre mascul şi femelă pentru începători.

Cea mai sigură metodă de a afla dacă avem de-a face cu o gâscă sau cu un gâscan este examinarea cloacăi. La boboci se poate face începând din a treia zi de viaţă.

Pilgrim este singura rasă care poate fi sexată după culoare. În general, gânsacii sunt mai dezvoltaţi, duc capul şi umerii mai sus mai sus şi au abdomenul mai puţin proeminent decât gâştele. La rasele Africană şi Chinezească, umflătura de deasupra ciocului este mai pregnantă la masculi.

Capitolul 11. Probleme de sănătate şi fizice

Cauzele îmbolnăvirii acestor păsări sunt:
a) dietă deficitară;
b) apă stătută;
c) aşternut mucegăit;
d) hrană cu medicamente;
e) supraaglomerare;
f) lipsă de igienă.

Capitolul 12. Abatorizarea

Curăţenia este esenţială în această activitate neplăcută dar necesară.

Cel mai mult timp durează jumulitul păsării. Pentru a micşora timpul alocat acestei operaţiuni, gâştele nu trebuie sacrificate înainte de creşterea completă a penelor (9-12 săptămâni).

Cea mai simplă metodă de sacrificare este cea cu toporul bine ascuţit.

Jumulitul este foarte greoi pe uscat. Cel mai bine este ca în prealabil gâsca să fie înmuiată în apă caldă. Puful se poate usca ulterior.

O metodă foarte facilă (nu fără dezavantaje) este jupuirea gâştelor. Se câştigă timp, dar se pierde din aroma cărnii.
RASELE GRELE. GÂSCA TOULOUSE

S-a format in sudul Franţei, din gâştele locale, care crescute in condiţiile ecologice din împrejurimile oraşului Toulouse, au ajuns prin selecţie si alimentaţie raţională sa se evidenţieze printr-o producţie ridicata de carne si grăsime. Iniţial la acest material nu s-au urmărit caracterele morfologice, ci numai o greutate corporala cât mai mare si un schelet fin. Abia in ultima vreme s-au luat in considerare si caracterele de exterior. Gâştele Toulouse reprezintă tipul gâştelor industriale mai ales atunci când se cresc pentru producţia de ficat la aceasta rasa ficatul este foarte voluminos, ajungând la greutatea de 1 kg. S-au înregistrat insa cazuri când ficatul produs de gâşte a ajuns la 2 kg. Gâştele Toulouse se caracterizează printr-o carne gustoasa si bogata in grăsime.

Greutatea lor corporala medie variata in funcţie de condiţiile economice si de orientarea data selectiei. Astfel chiar in tara de origine exista doua tipuri ale gâşte Toulouse : un tip greu — tip agricol — la care femelele ajung in medie la 7—8 kg, iar masculii la 10—11 kg, un tip foarte greu — tip industrial —, la care gâştele cântăresc in medie 13—14 kg, iar ingrasate ating chiar 20 kg. Acest din urma tip se creste exclusiv pen¬tru productia de came grasa si ficat mare. Gâsca Toulouse are un ritm rapid de creştere, in condiţii prielnice bobocii ajung la virsta de 8—10 săptămâni la greutatea de 6 kg. Producţia de oua la gâştele din tipul greu este in medie 25 de oua in primul an si 40—60 oua in al doilea an, cu greutatea de 180—220 g. Cele din tipul foarte greu insa nu dau decât o producte medie de 15—25 oua anual. Ouăle, de regula, au un procent de fecunditate scăzut (45—50%). Capacitatea de ecloziune de asemenea este foarte slaba (23—45%).

Gâştele Toulouse sunt cloşti si mame rele (mai ales cele din tipul foarte greu) si aproape ca nu se pot folosi pentru clocit din cauza greutăţii lor mari. Bobocii cu toate ca au intensitatea mare de creştere, se cresc totuşi destul de greu, ei fiind sensibili atât la frig si umezeala, cit si la căldura mare. Mortalitatea până la 3 luni este de cca. 20%. Păsările adulte sunt greoaie, au temperament accentuat limfatic si nu se deplasează pe distante prea mari fata de adăpost. Ele pretind păşuni de calitate foarte buna. Penajul de culoare cenuşie este bogat, cu puf abundent si elastic. Din cauza ca sunt colorate, penele sunt mai puţin apreciate decât cele produse de rasele cu penaj alb. De la gâştele sacrificate se obţin in medie 500 g de puf si fulgi. Jumulite pe viu de doua ori pe an produc anual In medie 200 g de puf si fulgi. Gâştele Toulouse sunt frecvent folosite pentru ameliorarea materialului comun si pentru crearea de rase noi, mai productive si bine adaptate condiţiilor locale.

GISCA EMDEN

S-a format In Germania, in regiunea de pe ţărmul Marii Nordului. Ele sunt cunoscute încă din antichitate când romanii isi procurau din aceste regiuni gâşte si pene de gâsca. Forma actuala s-a obţinut prin infuzie de sânge de Toulouse, iar numele pe care îl poarta i s-a dat după oraşul Emden abia in jurul anului 1838. Infuzia de sânge de Toulouse s-a făcut in Anglia, in scopul măririi masivităţii corporale. Acest lucru s-a reuşit, insa in dauna rusticităţii si rezistentei. Gâştele Emden sunt păsări grele, care crescute in condiţii corespunzătoare cerinţelor ajung la greutăţi medii de 7—10 kg femelele si 9—12 kg masculii. Scheletul este fin si randamentul la taiere destul de mare. Carnea este gustoasa. Gâştele Emden au predispoziţie destul de accentuate spre îngrăşare si îngrăşate, pot ajunge până la 14—15 kg. Cu toată masivitatea lor, se deplasează uşor si păşunează foarte bine. Producţia de oua este destul de mare, de la o gâscă obţinându-se anual in medie 25—40 oua, fiecare de câte 160—200 g. Ouatul începe de regula prin februarie sau martie. Producţia de pene este tot atât de mare ca la rasa Toulouse fiind insa mai apreciată din cauza culorii albe.

Gâştele Emden nu sunt in general cloşti si mame bune. Bobocii au puful de culoare cenuşie si se cresc relativ dificil, deoarece sunt sensibili la intemperii si pretenţioşi fata de calitatea păşunii si condiţiile de adăpostire. In condiţii corespunzătoare de viata, au insa o creştere rapida, ajungând la vârsta de 8—10 săptămâni la o greutate de 4—5 kg. Greutăţile corporale indicate nu pot fi insa atinse decât in zone cu clime mai umeda, pe păşuni bogate si cu suplimente suficiente de hrana concentrate. Creşterea gâştelor Emden in regiunile cu clime mai aspra nu este economică, deoarece rasa a pierdut mult din rezistenta ei naturală prin încrucişări cu rasa Toulouse. Din această cauză, in condiţiile tarii noastre, gâştele Emden oricât ar fi îngrăşate, nu ajung la greutăţi mai mari de 7 kg.
GÂSCA HOLMOGOR

Această rasă este originare din Rusia fiind formată in regiunile Voronej si Kursk, prin încrucişarea gâştelor locale albe cu rasă Chineze. Este cea mai perfecţionata rasa de gâşte din Rusia. Are doua varietăţi: alba si cenuşie. Greutatea corporale a adultelor este in medie 9—10 kg la masculi si 7—8 kg la femele. Muşchii pectorali sunt foarte bine dezvoltaţi si inseraţi pe carena sternala de lungime apreciabilă. Bobocii sunt destul de robuşti si se dezvoltă ajungând ca cel mai târziu la vârsta de 7 luni să realizeze greutatea corporală caracteristica păsărilor adulte carnea produsa este gustoasa si suculentă, produce anual 15—30 ouă, uneori chiar 40—50 ouă, cu greutatea medie de 180—200 g. Sunt cloşti si mame bune. Este o rasa valoroasă, bine adaptată condiţiilor locale ; in climate mai aspre dau producţii pe care rasele Toulouse si Emden nu le pot atinge. GÂSCA AMERICANA (BUFF) Este una dintre cele mai apreciate rase de gâşte din continentul american. Cuvântul „buff" are semnificaţia varietăţii de cu¬loare a acestei rase, in sensul ca diferă mult de cenuşiul comun sau brun, cenuşiu al majorităţi raselor de gâşte. Culoarea gâştei americane este roşcata-gălbuie deschis. Ciocul este de culoare portocalie, cu ţinta de cu¬loarea cornului. Ochii au culoarea căprui închis. Picioarele sunt puternice, cu aplomb larg, de culoare roşie-portocalie. Greutatea corporala la masculi este in medie de 8,5—9 kg, la femele 7,5 kg. Producţia anuala de oua este in medie de cca. 30 bucăţi. gâsca Americana este o gâsca robusta, rezistenta, fiind mai puţin pretenţioasa la hrana si îngrijire, decât gâştele Emden si Toulouse. Atât adultele, cât si tineretul creste bine pe păşuni. In condiţii de creştere intensiva produşii obţinuţi pot fi valorificaţi ca boboci broileri si chiar pentru producţia de ficat.